Dharamsala si intalnirea cu Sanctitatea Sa Dalai Lama al XIV-lea

 

Calatoria in India

Dharamsala si intalnirea cu Sanctitatea Sa Dalai Lama al XIV-lea

 

foto de pe website ul dalailama.com

Exista momente in viata care nu pot fi explicate in termeni obisnuiti — momente in care destinul nu
te conduce spre o experienta, ci te impinge, cu o claritate care depaseste orice logica, exact acolo
unde trebuia sa fii dintotdeauna. Calatoria mea in India, in august 2016, a fost unul dintre acele
momente. Inainte de a va povesti ce s-a intamplat acolo, consider important sa intelegeti contextul
din care a pornit totul — pentru ca nimic nu apare din senin, si fiecare experienta spirituala are
radacini adanci in propria cautare.

Budismul — o revelatie care a venit la timpul ei

Nu am descoperit budismul dintr-o cautare deliberata, ci mai degraba el m-a gasit pe mine, in acel
mod in care informatiile esentiale ajung la noi atunci cand suntem pregatiti sa le primim. M-a
fascinat profund — era diferit de tot ceea ce stiam, si totusi, la un anumit nivel, converge cu celelalte
mari traditii spirituale ale lumii. Acesta a fost momentul in care am reusit sa privesc religia ca pe un
intreg — nu o colectie de dogme si ritualuri separate, ci o singura aspiratie umana imbracata in forme
culturale diferite. Cum spunem noi, romanii: aceeasi Marie, dar cu alta palarie.
Mentionez aceasta deoarece eu nu apartin unui egregor religios specific si nici unui sistem de
vindecare cu reguli fixe. De-a lungul anilor am construit, cu ghidarea ghizilor mei spirituali si prin
ceea ce am simtit personal, un amalgam al tot ceea ce am invatat — nu din protocoale predate la
cursuri, ci dintr-o ascultare profunda a ceea ce simteam ca este adevarat si necesar. Tocmai de aceea
as dori sa fac o mica paranteza despre practica mea de vindecare, pentru ca ea ilustreaza ceva
esential: nu toate metodele autentice respecta regulile consacrate.
Profesoara mea de samanism imi spunea ca un saman trebuie sa fie fizic langa persoana cu care
lucreaza. Din experienta mea, acest lucru nu este absolut adevarat. Ghizii mei mi-au aratat, in timp ce
efectuam o vindecare, cum sa realizez o lucrare shamanica la distanta — si rezultatele au vorbit de la
sine. Ulterior, am impartasit aceasta descoperire atat membrilor clanului meu, cat si profesoarei mele
de samanism, care a integrat aceasta modalitate in propria sa practica. Ma bucur ca am reusit, in viata
mea, sa contribui la schimbarea unor mentalitati rigide. Depinde, bineinteles, de deschiderea fiecarei
persoane fata de adevar si fata de posibilitate — pentru ca nimic nu este imposibil. Mai tarziu am
aflat, dintr-o carte de astrologie medicala scrisa de un saman, ca vindecatorii care lucreaza la distanta
sunt extrem de rari. Am simtit o confirmare  in acea lectura, cu atat mai mult cu cat
rezultatele mele corespundeau exact cu ceea ce descria cartea.
Dharamsala — capitala Tibetului in exil
Atrasa de tot ceea ce descoperisem despre budism, mi-am dorit sa ajung in Tibet. Destinul a hotarat
altfel — dar nu mai putin semnificativ. Am vazut o tabara organizata care ajungea in India, pe
teritoriul daruit de statul indian tibetanilor refugiati: Dharamsala, capitala Tibetului in exil, in nordul
Indiei, la poalele Himalayei. Pretul era, in acel moment, prea mare pentru posibilitatile mele, si
mi-am spus, simplu si senin, ca nu era momentul. Am uitat.
Dar Universul nu uita ceea ce sufletul nostru a cerut cu adevarat. La un an sau doi distanta — mai
exact, in 2016, cel mai frumos an al vietii mele din punctul de vedere al evolutiei spirituale — am
dat, parca intamplator, peste aceeasi excursie. De data aceasta insa, pretul era la jumatate si includea
patru zile de invataturicu Sanctitatea  Sa Dalai Lama al XIV-lea, la Templul Principal Tibetan din
Dharamsala, incepand cu 29 august 2016. Nu am ezitat. Nu am studiat in detaliu itinerariul, nu stiam
exact ce ma astepta — stiam doar ca voi fi acolo si ca era de ajuns.
India — lectia despre recunostinta
Am ajuns in India si totul parea bine, frumos, promitator. Dar India are propriile ei legi nerostite, iar
prima dintre ele este ca te invata, fara menajamente, sa pretuiesti ceea ce ai. Oamenii traiau acolo
intr-o saracie greu de imaginat pentru un european sau american — o saracie fara dramatism sau
revolta, ci acceptata cu o demnitate care, paradoxal, te zguduie mai tare decat orice strigat. Am vazut
locuri pe care nu mi le-as fi putut imagina ca exista in secolul XXI. Aceasta realitate nu a descurajat,
ci a transformat — a devenit o lectie vie despre cat de mult luam de-a gata ceea ce avem.
Pe durata sederii am vizitat numeroase manastiri tibetane si am participat la slujbe de curatare de
karma — ritualuri de o profunzime si o frumusete care ating un strat din noi pe care cuvintele nu il
pot descrie complet. Intr-una din aceste slujbe, in timp ce calugarii intonau rugaciunile, am vazut-o
pe Tara — imbracata in auriu, dansand intr-o lumina pe care numai inima o poate percepe. Nu caut
sa conving pe nimeni. Mentionez aceasta pentru ca exista oameni care au trait experiente similare si
care poate se simt singuri cu ele. Nu sunteti singuri.
Karma platita prin suferinta — si urcarea imposibila
Am ajuns in India cu trupul slabit. Cu o saptamana inainte de plecare tocmai trecusem printr-o
operatie, eram anemica, si orice efort fizic devenea o provocare serioasa. Nu aveam puterea sa urc
trepte sau sa merg mult pe jos. Toti cei din grup au fost insa suflete minunate — m-au inconjurat cu
o grija naturala, fara ostentatie, de tipul celei care se naste intre oameni care se recunosc la un nivel
mai adanc.
La un moment dat, grupul trebuia sa urce pe munte pentru a ajunge la o cascada mica, dar sus,
departe. Toti mi-au spus sa raman jos, la poalele dealului, sa ii astept. Am pornit dupa ei, incet, pas
cu pas. Ceea ce s-a intamplat in acel urcus ramane pentru mine unul dintre cele mai graitoare
momente ale intregii calatorii: la un moment dat, l-am vazut pe unul dintre ghizii mei spirituali —
prezent, real in perceptia mea interioara — care m-a insotit pas cu pas pana sus, unde se afla tot
grupul. Am ajuns. Am bagat picioarele in apa rece si curata de munte. A fost un succes — nu o
victorie a vointei mele, ci dovada ca nu eram singura.
Mi-am dat seama ca am vazut doua vieti in India, am regresii spontane  — nu am ajuns intamplator, si starea fizica in care
m-am aflat acolo mi-a aratat ca plateam karma fata de acele locuri si de acei oameni, prin suferinta
constanta pe care o purtam. Karma nu este pedeapsa — este echilibru. Este restitutie. Si se plateste cu
exact atat cat este necesar, nu mai mult.
Nici experienta de la hotel nu a fost lipsita de semnificatie. Desi aveam camera cu baie si dus, apa
calda nu mai ajungea la mine. Mi-au adus apa la galeata. Pana la urma ne-au gasit o alta camera cu
apa calda — dar cand a venit randul meu, apa se terminase din nou. Am acceptat. Exista plati
karmice pe care nu le putem ocoli, ci doar traversa — cu demnitate, fara a ne plange, stiind ca este
ceea ce este, si ca trece.
Zilele de invataturiI — prezenta care vindeca fara cuvinte
Au sosit zilele de invataturii. Ni s-a cerut sa cumparam radiouri mici cu casti, conectate la un canal
special pentru traducerea simultana a cuvintelor Sanctitatii Sale in limba engleza. Prima zi a inceput la
ora noua dimineata. Ni s-a servit ceai cu unt si cate o chifla — simplitate care, in acel context, capata
un fel de sacralitate.
Invataturile au fost de o profunzime si o frumusete rar intalnite. Dar dincolo de cuvinte, dincolo de
concepte, de doctrine si de intelepciunea transmisa — simplul fapt de a fi in prezenta Sanctitatii Sale
Dalai Lama al XIV-lea era, in sine, o experienta. Tibetanii il considera un sfant in viata — si in acea
prezenta, simteai ceva ce nu poate fi formulat, doar simtit.
A doua zi, radioul meu s-a defectat. O colega mi-a oferit una din castile ei. Am ascultat un timp, dar
mi-a fost jena sa o deranjez prea mult si am renuntat. Am hotarat sa meditez in linistea interioara,
lasand vocea Dalai Lama sa curga ca un fond. Si in acea meditatie am vazut ceva ce nu voi uita
niciodata: niste raze de soare, dispuse in forme de cartuse cu litere — asemanatoare cartuselor
egiptene, daca doriti o imagine cat de cat aproximativa — care veneau spre mine, pornind dintr-un
punct si rasfirandu-se ca un evantai de aur solid. Eram inconjurata, invelita de acele cuvinte
luminoase. A fost fascinant si, totodata, linistitor dincolo de orice descriere.
A treia zi, fara radio din nou, am intrat iarasi in meditatie. Atunci s-a intamplat ceva ce nici in cele
mai indraznete viziuni nu mi l-as fi putut imagina: ghizii mei mi-au spus ca trebuie sa-i fac vindecare
lui Dalai Lama. Reactia mea imediata a fost una de stupoare si smerenie — eu, sa ii fac vindecare
Sfintiei Sale? Eu, care ma simteam nimeni in fata acestei prezente? Ghizii mei m-au asigurat ca ei
vor ghida fiecare gest si ca nu trebuie decat sa fiu prezenta si sa fac ce mi se va spune.
Si atunci m-am vazut intr-o incapere simpla. Pe jos, doua saltele albe, in forma de bob de fasole,
plate. A aparut Sfintia Sa Dalai Lama — exact cum il stim, cu zambetul acela cald si deschis — si
mi-a facut semn sa ma asez pe una dintre saltele, el luand cealalta. Ghizii mi-au spus sa il ating, si am
facut ceea ce mi s-a cerut. Sunt convinsa ca eu nu am fost decat instrumentul — vindecarea a
apartinut doctorilor-spirite care lucreaza prin mine si care, si astazi, sunt prezenti in fiecare lucrare pe
care o fac. Ei au lucrat intotdeauna prin mine, nu eu pentru ei.
Juramantul de Bodhisattva 
A patra zi a fost cea mai solemna si cea mai neasteptata. Nu stiam ce se va intampla, nu ma
pregatisem pentru nimic in mod special — dar ceea ce a urmat a rezonat cu o forta extraordinara in
tot ceea ce sunt. Am depus Juramantul de Bodhisattva.
Un Bodhisattva, in traditia budista, este o fiinta care, desi a atins sau se apropie de iluminare, alege sa
ramana in ciclul existentei pentru a ajuta toate fiintele sa se elibereze din suferinta. Nu este un titlu
primit — este o angajare voluntara, profunda, care vine din cel mai adanc strat al compasiunii.
Depunerea acestui juramant in prezenta Sfintiei Sale Dalai Lama, fara a fi pregatita in prealabil, fara
a fi cautat-o in mod constient — a fost experienta care a incununat intreaga calatorie. A fost ceea ce
eu numesc, zambind, ciereasa de pe tort.
Acum viata mea a devenit rodnica.
Am norocul de a fi dobandit o existenta umana pretioasa.
Astazi m-am nascut in familia buddhashilor. Sunt un bodhisattva.
De acum inainte, indiferent ce se va intampla, voi indeplini numai actiuni
in concordanta cu calitatile supreme.
Voi actiona astfel incat sa nu patez niciodata calitatile perfecte si supreme ale buddhashilor.
Fie ca pretioasa bodhicitta sa fie dezvoltata de cei care nu au dezvoltat-o inca.
Fie sa nu se diminueze in cei care au dezvoltat-o deja.
Fie sa se extinda din ce in ce mai mult.
Fie sa nu pierd niciodata bodhicitta si sa trezesc mereu comportamentul bodhicitta.
Fie ca buddhashii sa aiba grija de mine si sa abandonez toate actiunile daunatoare.
Fie ca dorintele bodhisattva-ilor pentru binele tuturor fiintelor sa fie implinite.
Fie ca fiintele sensibile sa dobandeasca ceea ce le doresc buddhashii.
Fie ca toate fiintele sa fie inzestrate cu fericire.
Fie ca tarâmurile inferioare sa fie pentru totdeauna goale.
Fie ca rugaciunile de dorinta ale bodhisattva-ilor care traiesc pe diferite niveluri sa fie implinite.
O atingere pe care nu am cautat-o — si care m-a gasit
Ceea ce nu am stiut in acel moment este ca cineva ma fotografiase in timp ce ma aflam in apropierea
Sfintiei Sale. Nu avusesem nicio idee. Cand am ajuns la hotel, fata de la receptie m-a abordat cu
entuziasm: 'Tu esti in poza cu Dalai Lama — ce iti spunea?' Nu intelegeam despre ce vorbeste, pana cand
mi-a aratat fotografia pe telefonul ei. Am ramas fara cuvinte.
Aceasta fotografie a aparut pe site-ul oficial al Sfintiei Sale Dalai Lama. Ce a urmat a fost la fel de
neasteptat: multi calugari tibetani si alte persoane m-au gasit pe Facebook si mi-au trimis mesaje de
felicitare. Imi spuneau ca am merite deosebite pentru ca am reusit sa fiu fata in fata cu Dalai Lama
— si ca ei, desi sunt budisti toata viata, il vad doar la televizor. In acel moment am realizat cu
adevarat cat de importanta a fost aceasta intalnire, nu doar pentru mine personal, ci si in ochii altora
care traiesc intreaga viata cu aceasta aspiratie.
Iar povestea atingerii are propria ei logica, pe care am inteles-o abia retrospectiv. Intr-una din zilele
de invataturii, am stat initial in primul rand, dorind sa il vad pe Dalai Lama cand va trece pe langa noi
la sosirea de dimineata. Oamenii se impingeau sa ajunga si ei in fata, si m-am lasat impinsa, fara sa
ma supar, fara sa emit nicio emotie de rezistenta — am acceptat si am inteles. Am tot cedat locul, pas
cu pas, pana am ajuns sprijinita de un perete, la capat de rand, departe de unde fusesem. Si tocmai
acolo, in locul acela in care ajunsesem fara sa aleg, s-a oprit Dalai Lama. S-a intors spre mine si a
intins mana — nu o atingere fugara, ci palma Sfintiei Sale care a cuprins-o pe a mea. Nu mi-a venit
sa cred. Fusesem impinsa pana la capat tocmai pentru ca acela era locul unde trebuia sa fiu. Nu am sa
uit niciodata acea atingere.
Drumul spre casa — si un mister al portmonelului
Am stat in India o luna in total. Trupul meu a suferit din cauza conditiilor de igiena — cine a fost in
India stie ca nu mai este nevoie de explicatii suplimentare. Dar sufletul meu s-a implinit cu o
bogatie pe care nu o puteam duce acasa in niciun bagaj.
Chiar inainte de a pleca din Delhi s-a intamplat ceva ce a inchis perfect, simbolic, intreaga
experienta. Ziua plecarii. Mi-a fost desemnat un sofer care sa ma duca de la Rishikesh la aeroportul
din Delhi — opt ore de drum. O calatorie cu peripetii, prin locuri pe care nu mi le-as fi putut
imagina: o zona de corturi la marginea orasului, un sat unde soferul insusi parea speriat de
impuscaturile de arma care se auzeau, case construite din scanduri cu cate un bec atarnand din tavan
— atat de mici si de precare, incat cuvantul mic le face prea multa cinste.
La un moment dat, traficul s-a oprit complet. Cauza: un elefant iesit din padure, care incerca linistit
sa traverseze strada. Toate masinile asteptau, toti oamenii priveau. M-am gandit ca poate numai noi,
strainii, suntem hipnotizati de frumusetea si grandoarea acestei creaturi. Dar toti priveau. Exista
momente in care natura restabileste ea singura ordinea prioritatilor.
Am ajuns seara la aeroport. Inainte de plecare, intrebasem ghidul daca drumul pana la Delhi este
inclus in pachetul platit. Mi s-a confirmat ca da, totul este inclus. La sosire in Delhi, soferul mi-a
cerut bani. Drumul era inclus si nu ii datoram nimic, dar eram dispusa sa las un bacsis din buna
vointa. Mi-am deschis portofelul si nu aveam nicio rupie. Nici o moneda. Mi-am cerut scuze sincer si
i-am aratat portofelul gol. A plecat.
Am intrat in aeroport si, dupa un timp, am intrat intr-un magazin deschis cu haine in stil indian. Am
vazut o bluza care mi-a placut. Am scos portofelul — si acolo, clar, vizibil, erau exact banii necesari
pentru a o plati. Am ramas fara cuvinte. Stiam cu certitudine ca nu avusesem nicio rupie. Si acum
banii erau acolo.
Intelegerea a venit imediat, limpede: sufletul acelui om avusese o karma de platit fata de mine, iar eu,
in aceasta viata, nu fusesem menita sa il ajut cu nimic. Universul se ingrijise ca echilibrul sa fie
respectat. Nu eu decisesem — eu fusesem doar prezenta in scenariul care se desfasura. Aceasta este
natura karmei: nu o povara, nu o razbunare, ci un mecanism cosmic de echilibru, care functioneaza
cu o precizie si o eleganta pe care mintea umana le poate sesiza abia retrospectiv.
Ce ramane dupa o astfel de experienta
Am stat in India o luna si am plecat cu mult mai putin decat credeam ca am adus — dar cu mult mai
mult decat mi-as fi putut dori. Unele lucruri se pot preda, altele nu. Exista cunoastere care vine din
carti, din cursuri, din teorii bine structurate — si nu o subestimez. Dar exista o alta categorie de
cunoastere, care nu poate fi transmisa decat prin traiere directa, prin corp, prin suferinta, prin
viziune, prin momentele in care nu mai stii cum sa explici ce ti se intampla si totusi stii, cu o
certitudine care depaseste orice argument, ca ceea ce traiesti este real si semnificativ.
Daca cititi aceste randuri si ati trait experiente pe care nu ati putut sa le povestiti nimanui de teama ca
nu veti fi intelesi — va spun cu toata convingerea: nu sunteti singuri. Nu va imaginati. Exista o
realitate mai vasta decat cea pe care o vedem cu ochii fizici, si ea se face cunoscuta in moduri care,
uneori, ne uimesc si pe noi insine.
Aceasta a fost povestea intalniriii mele cu Sfintia Sa Dalai Lama al XIV-lea. O poveste despre karma,
despre ghidare, despre vindecare, despre smerenie si despre acel tip de curaj care nu tine de puterea
fizica, ci de increderea ca nu esti niciodata cu adevarat singur pe drum.
❆ ☉ ☽ ✧ ☿ ✧ ♄ ❆

Ady – Spiritual Healing Medium
Psychic Medium • Trance Healer

© 2026 Ady – Spiritual Healing Medium

Concepția, experiențele personale, perspectiva și controlul editorial aparțin autoarei. Text redactat cu asistență AI și revizuit de Ady. 

Reproducerea sau republicarea integrală fără acordul scris al autoarei nu este permisă. Citatele scurte sunt permise cu menționarea autorului și a sursei originale.

© Ady Costa – Spiritual Healing Medium. Toate drepturile rezervate. Continutul acestui articol reprezinta experienta personala si perspectiva
spirituala a autoarei. Informatiile prezentate nu inlocuiesc consultul medical sau psihologic de specialitate. Reproducerea sau distribuirea
partiala sau integrala a acestui material fara acordul scris al autoarei este interzisa.

 Notă: Acest blog utilizează tehnologii de inteligență artificială pentru a susține procesul de scriere și pentru a genera ilustrații. Conținutul este ghidat și revizuit de autor pentru a reflecta perspective spirituale și de dezvoltare personală."

 

Disclaimer Concepția, experiențele personale, perspectiva și controlul editorial aparțin autoarei Ady Costa. Textul a fost redactat cu asistență AI (ChatGPT) și revizuit de Ady. Imaginile au fost realizate cu ajutorul AI (DALL-E / ChatGPT).

Acest conținut are caracter spiritual și informativ personal. Nu constituie sfat medical, psihologic sau terapeutic și nu înlocuiește consultația unui specialist calificat.